duminică, 31 martie 2013

Cărți în dar - o campanie Bookcity.ro

Cine nu vrea să primească daruri? Sau ... să facă pe cineva apropiat fericit? Mie, cu siguranță, îmi plac ambele versiuni: să primesc și să dăruiesc.

Cei care mă cunosc bine știu deja: cel mai mult și mai mult îmi doresc cărți. Până și soțul meu știe de acuma ce trebuie să facă: multe cadouri complicate, cosmetice pe care le folosești, dar se consumă, ciocolată sau o floare .... nu zic nu, toate sunt bune, dar o carte ... o carte înseamnă mult mai mult.

Pentru mine o carte reprezintă relaxare, evadare din cotidian, ceva ca un prieten care te așteaptă oriunde și oricând. Poți învăța, te poți lăsa cuprins de emoții, îți poti îmbunătăți ziua doar citind ceva ce îți place. Așa mi se întâmplă mie.



De asta mi-a și plăcut campania ”E ușor să dăruiești”, mai ales că nu se oprește numai la cărți. Pe lângă acestea, poți adăuga la cadoul tău și filme, muzică, chiar și felicitarea pentru a-ți face urarea. Bună idee: găsești totul într-un singur loc - cadoul și ambalajul perfect pentru el. Această inițiativă a luat-o echipa librăriei online Bookcity.ro, împreună cu BlogAwards.ro.

                                               


Ceea ce mi-ar plăcea mie să dăruiesc unei foarte bune prietene este o carte-în-dar, acel gen de carte care conține gânduri, maxime și citate despre o temă anume, cu desene specifice și un design frumos. Astfel că m-am oprit la 2 cărți (nu am ce face, am  mai mult de o prietenă; un zâmbet pe fața lor e cel mai frumos dar pentru mine). Aceste cărți sunt următoarele: Bun venit bebelușului (pentru prietena însărcinată) și Un dar special pentru prietena mea.

Iar acum ... rândul meu. Hmmmm, greu de ales, deoarece îmi plac multe genuri. Dar, pentru că mă atrage romanul istoric, cu puțin misticism, m-am oprit la cartea Fiul Arhanghelului Mihail. Pare destul de interesantă, cu toate acele călătorii în timp și spațiu de-a lungul Imperiului Roman.

Mai multă lume ar trebui să citească, după umila mea părere - o book-aholic.


Este adevărat! :))

joi, 28 martie 2013

Cele două vicii ... ale mele

De mult timp tot spun încoace și-ncolo: îmi place să mănânc (a nu se înțelege mult, ci bine) și îmi place să citesc (mult). Bine, ar mai fi și să fac/primesc cadouri, mai ales dacă sunt cărți :))).

Cu mâncarea, cam greu în ultima vreme, fiind însărcinată. Dacă vă gândiți că am pofte, nu e adevărat. Din contră, multe nu am putut să le sufăr la vedere sau rostirea numelui, să nu mai zic de gustat/mâncat. Fructele și legumele au fost la putere. Apoi, acriturile (compot de vișine- my all time favourite, murături, lămâi), dulcele fiind asigurat de brânzoaice (tocmai pentru că nu sunt atât de dulci, ocazional și, numai în ultima vreme, câte o prăjitură) și de fructe.

Salatele sunt preferatele mele: legumele de primăvară-vară (de parcă ar fi o colecție de modă :D). Acum că au apărut spanacul și urzicile, am dat iama și am pregătit rapid ceva. În curând, o rețetă de primăvară, dar și cu quinoa.

Cel de-al doilea viciu: cărțile, fie că mi le cumpăr eu din librării sau târguri de carte, fie că le comand de pe un site, fie că le primesc cadou .... sunt înnebunită după cărți și lumea lor.

Acum să enumăr și ce îmi place, chiar dacă sunt o book-aholic. Îmi plac romanele pline de mister, conspirații, cele polițiste, cu puțină istorie și misticism (gen Dan Brown cu ale lui romane: Codul lui Da Vinci, Îngeri și Demoni, Simbolul Pierdut; Umberto Eco-Numele Trandafirului; Javier Sierra- Cina Secretă etc.), literatura universală (Jane Austen - absolut toate cărțile ei; Dostoyevsky-Idiotul, Crimă și Pedeapsă; Alexandre Dumas -Tatăl și Fiul - romanele despre perioada de aur a Franței, Dama cu camelii; Pablo Neruda-O sută de sonete de dragoste, cam singura de poezie, deocamdată).

De asemenea, îmi plac și romanele de dragoste sau chick-lit. Ce să-i faci? Sunt înnebunită după ele. Cum ultimile luni tot am stat acasă (house arrest, cu sarcina), așa că am tot citit. Plus cărți despe Crăciun și decorațiuni, rețete inedite (de ce să nu combin cele două pasiuni într-un singur pachet?!). Acum caut cărți despre copii, of course, doar urmează să am unul în vreo 2 luni :)) Ultima carte citită pe acest subiect a fost Supă de pui pentru suflet de Mamă - bine, bine, era cadoul de 8 Martie pentru mama mea, dar nu m-am putut abține, astfel cam devorat cartea în mai puțin de 2 zile.


Pentru mine, cărțile reprezintă adevărați prieteni. De ce să nu adun cât mai mulți prieteni?!

Un concept "nou": coffee sospeso / suspended coffee / cafea în așteptare

Astăzi pe Facebook a  fost postată o poză. Aceasta este:


Apare pe pagina Bistro de l`Arte, iar sub această poză veți găsi o mini-istorioară frumoasă și o inițiativă și mai frumoasă: 

Am vrea să vă spunem o poveste. 
Povestea unei tradiţii care a început la Napoli: coffee sospeso / suspended coffee / cafea in asteptare.
Când o cafea 'in asteptare' este comandată clientul plateste pentru două sau mai multe si primeşte doar una.
În acest fel, cei care sunt prea săraci ca să îşi permită o cafea şi stiu de acest obicei pot intra şi primi [cafeaua în aşteptare].

in meniurile Bistro de l'Arte se va gasi precizarea [cafea / mancare în aşteptare] începând de luni, 1 aprilie.

Dacă sunt şi alti proprietari de cafenele, bistrouri sau restaurante doritori să ia parte la această mişcare, ne pot contacta fără ezitare. Este simplu şi la îndemână.
Cu cât ştiu mai mulţi cu atât mai bine. Aşa că haideţi să stăm umar la umăr pentru ai nostri.

Se pare că totul a pornit din Napoli, ca un mod de a face un bine celor care nu-și permiteau o cafea sau o gustare. Cei care doreau puteau plăti mai multe cafele, primind doar una. Iar cei care își doreau să guste o cafea, dar nu aveau bani, puteau intra în astfel de cafenele, bistro-uri și comanda pe baza plății celui de dinaintea lui.

Așa s-a ajuns la denumirea de ”coffee sospeso / suspended coffee / cafea în așteptare”. În România abia a ajuns, dar sper să se extindă (să ajungă și în Iași, iar oamenii să colaboreze). Ar fi o dovada de omenie.

O astfel de campanie s-ar putea organiza la brutării și patiserii, în magazinele de cartier (unde mai toată lumea cunoaște pe toată lumea) afișând pe ușă/geamuri un anunț: atât pentru cei care vor să plătească, cât și pentru primitori ... tocmai pentru a anunța că există o astfel de inițiativă.

În aceste vremuri grele, când nu mai suntem siguri aproape de nimica, ar fi o binecuvântare pentru cei fără sau cu prea puține posibilități să știe că pot conta pe ajutorul celorlalți, fără a se simți rușinați.

Ce se mai mănâncă în România?

Bună întrebarea. Mai ales, în ultima vreme: scandaluri peste scandaluri în și despre piața alimentară din România.

A început cu "farsa" cărnii de cal (? - am pus farsă între ghilimele deoarece problema nu era originară în România, multe state europene având aceleași dificultăți ca și noi în a eticheta corect carnea pusă spre vânzare).

A urmat aflatoxina din lapte (substanță descoperită în laptele dat spre consum care poate conduce, printre altele, și la cancer). Apoi carnea de pui injectată cu apă pentru a trage mai mult la cântar, carnea de curcan infestată cu cine mai știe ce, prăjituri infestate cu bacterii fecale ș.a.m.d.

Parcă nu se mai termină. Te și aștepți ca o nouă zi să înceapă cu un scandal nou și "suculent" (din privința cui să fie suculent, asta rămâne de văzut, pentru că ar fi mulți: anumiți producători, presa autohtonă și străină, alți jucători europeni direct interesați în a "murdări" imaginea României etc.).

Între timp, noi - consumatorii - suntem cei care tragem ponoasele. Nu mai știm ce să cumpărăm. Înainte măcar ne alinam cu gândul la produsele tradiționale. Acuma (în prezent) aflăm că și acestea sunt la fel ca celelalte produse: nu mai știm cu siguranță ce conțin, nu se mai respectă rețeta tradițională - fiecare producător încercând să  câștige cât mai mult, investind cât mai puțin, ni se bagă în fața ochilor etichete cu "produs natural", "bio" sau "eco/ecologic", problema e că nici măcar producătorii nu mai știu ce înseamnă aceste cuvinte.

Legislația românească pentru aceste cazuri este foarte delăsătoare: natural, bio și ecologic sunt cuvinte sinonome (chiar totale). De curând, mai aflu și că aflatoxina - această substanță "nouă" - nu este chiar atât de nouă ... cel puțin pentru cercetătorii străini, dacă nu și pentru cei români. Se cunoaște existența ei în România din 1995, apare în documente oficiale din 2003, problema este că niciodată nu a fost dată publicității și nici consumatorii anunțați. Frumos, n-am ce zice!

Ca și cetățeanul turmentat din celabra piesă de teatru - O scrisoare pierdută - de I. L. Caragiale, așa și noi: "Noi ... ce mai mâncăm?"

În continuare, aveți la îndemână un tabel și o enumerare a E-rilor și a aditivilor aplicați tuturor alimentelor proaspete sau nu:


"
Aditivii alimentari sunt substanțe chimice adăugate în diverse produse alimentare, introduse cu scopul de a le îmbunătăți aspectul, gustul sau pentru a le prelungi termenul de valabilitate.

E-urile sunt de două tipuri: bune și foarte periculoase pentru sănătate. “E” reprezintă faptul că au fost testate minim 6 ani și atestate la nivel european.

E-urile de care ar trebui să te ferești sunt:

- E 110, Cancerigen, îl găsești în dulciuri, prăjituri, budinci, sucuri.
- E 123, Cancerigen, interzis în SUA și Rusia, îl găsești în dulciuri, jeleuri, brânză topită.
- E 124, este toxic, interzis în SUA și îl găsești în mezeluri.
- E 127, provoacă cancer al tiroidei la animale, posibil și la om, și se gaseste in alcool, inghetata, prajituri, bomboane, sucuri racoritoare
- E 128, este interzis în SUA și Australia, se găsește în carnea de hamburgeri.
- E 211, posibil cancerigen, interzis în SUA, dar permis la noi, se găsește în unele băuturi răcoritoare.
- E 220/E 228, provoacă alergii și se găsește în carnea de hamburgeri, cartofi deshidratați, fructe confiate, prăjituri, bere, vin, otet de vin.
- E 230, este toxic, interzis în Australia, se gaseste în citrice.
- E 231, este toxic, posibil cancerigen. Interzis în SUA și Australia.
- E 233, este toxic. Interzis în Australia.
- E 249/E 252, posibil cancerigen, se gaseste in mezeluri si alimente conservate prin sarare, branza
- E 320, posibil cancerigen, conservant, pentru cartofi deshidratați, uleiuri vegetale, supe concentrate, sosuri, gumă de mestecat.
- E 425, este toxic pentru respirație, se găsește în jeleuri.
- E 621, provoacă efecte neurotoxice și se găsește în condimente, supe concentrate.
- E 95, posibil cancerigen, interzis în SUA, se găsește în guma de mestecat, produse zaharoase, băuturi răcoritoare.
- E 954, posibil cancerigen, se găsește în guma de mestecat, produse dulci, băuturi răcoritoare.


E-uri periculoase mai sunt:

- E 123 …(de la ...la ).. E239, care sunt posibili cancerigeni.
- E 621, glutamat de sodiu , se găsește în supele instant concentrate, mezeluri și unele condimente. Are efecte neurotoxice și poate provoca migrene și crampe.
- E 320 – E321, E211 – acidul benzoic și derivații săi, cancerigeni.
- E 251 – nitrat de sodiu, cancerigen.
- E 252 – nitrat de potasiu, cancerigen.
- E 120, E 127, E 141, E 160 – alergici.
- E 127 – eritrozina, colorant roșu pentru compoturi și alte alimente, provoacă mutații genetice.
- E 102 – tratrazina, colorant galben pentru băuturi , muștar și gem, poate genera tumori tiroidiene sau crize de astm bronșic.

E-urile bune:

- E 306 – tucoferol sau Vitamina E este un antioxidant natural care ajută la regenerarea celulelor.
- E 407 – caragenanul, emulsifiant natural.
- E 322 – lecitina, un antioxidant natural întâlnit și în ciocolată.
- E 421 – manitolul de cofetărie.
- E 300 – riboflavina sau Vitamina B2.
- E 440 – acid ascorbic natural sau Vitamina C naturală.
- E 140 – clorofila, colorant natural folosit în cofetării, la colorarea pastelor de dinți și a cosmeticalelor.
Important: vitamina C din unele produse, foarte multe, e de fapt acid ascorbic de sinteză și nu este același lucru cu vitamina C naturală."


Astfel, când mai mergeți la cumpărături, luați și lista cu voi. Provocare: câte alimente credeți că veți pune în coșul de cumpărături?

luni, 25 martie 2013

Oglindă, oglinjoară...

Oare cine-i mai frumoasă din țară?!

Chiar așa! Te uiți în oglindă, apoi la televizor, în revistele glossy și apoi oriunde altundeva pentru că ți se face greață. De ce?! Pentru că toată lumea se înfometează pentru a ajunge ca unul din "modelul" lor de corp perfect. De parcă ar exista așa ceva ...

Poate chiar există, numai că nu există și o regulă pentru a-l deține, pentru a ajunge la acea formă perfectă pe care (aproape) toată lumea pare să o viseze.

Dacă nu te-ai mai îndopa cu pastile, ai mânca mai echilibrat, poate și puțin execițiu .... nu s-ar mai ajunge la asta. Dietele nu fac decât să dezechilibreze organismul pe care vrei atâta să-l schimbi, să-l transformi.

Dacă te-ai concentra mai mult pe a vedea ceva bun la tine, fizic și/sau psihic, dacă nu te-ai mai compara cu fiecare persoană care îți iese în cale, atunci poate că ai vedea: nu ești chiar atât de urît/ă (poate că nu ești deloc), nu ești gras/ă .... ai calități, ai familie, prieteni și alte persoane care țin la tine pentru tine .... care văd ceva ce tu, cu siguranță, nu vezi.

Și, apoi, începi să-ți schimbi părerea. Contează cum te simți tu ... în pielea ta. Contează ca cei pe care îi iubești să-ti fie aproape la bine, dar și la rău, contează să faci ceva cu viața ta.

Și începi să radiezi ... DA, pur și simplu, să radiezi: bunăstare, iubire și respect de sine, veselie, sănătate. Lumea va observa, iar tu vei observa că lumea te observă. E soare și pe strada ta.

Ce tare! Am scris fraza aceasta și apoi verificam contul de Facebook și am dat peste videoclipul acesta:



Amintește-ți cine ești
Amintește-ți să iubești
Și poate, data viitoare, o să zâmbești ....

Ar trebui pusă pe repeat pentru toți. Nu mă mai interesează ce zice lumea despre mine atâta timp cât nu mă vede cum sunt eu.

Acest articol nu vrea să jignească pe nimeni. E doar un pamflet. O dorință de a înceta promovarea "plasticului", a non-valorilor și a conformismului, a uniformizării. Guess what: suntem toți diferiți!

vineri, 22 martie 2013

Cură anti-cădere a părului

De vreo câțiva ani am o mare problemă: părul meu. Bun, recunosc: când eram mică parcă îl uram - tot timpul înfoiat, creț și greu de descâlcit.

Dar, mai târziu, am ajuns să îl iubesc așa cum e. Numai că părea prea târziu: firul de păr începuse să se subțieze, să se rupă, să fie tern și parcă fără viață. E adevărat, și stresul și-a zis cuvântul, toate chimicalele din mâncare și alte produse, plus poluarea atmosferei. Pune toate acestea împreună și iese mix-ul perfect pentru un păr nu atât de perfect.

De când cu sarcina (renunțarea la multe alimente și produse cosmetice dăunătoare organismului), credeam că voi scăpa de acest chin al părului "plouat". Ei bine, sarcina mai afectează ceva în organism: nivelurile de calciu, zinc si magneziu, fier și multe altele.

Astfel că am început un tratament, un fel de cură. De vreo 2 luni folosesc șamponul tratament anti-căderea părului de la Yves Rocher (și, culmea, chiar merge. Plus că este și economicos.)



Începusem să văd ceva diferențe între părul meu dinainte de a folosi acest șampon și cel de după. Nu mai cădea în smocuri, ci câteva fire și nici nu se mai rupea așa de ușor.

Pentru a ajuta și mai mult la această refacere a părului meu, am cumpărat de la un magazin naturist, gen Plafar, o tinctură din plante împotriva căderii părului de la L. Bonchiș. Eu am dat 25 de lei pe o sticlă de 500 ml. O folosesc deja de vreo 3-4 săptămâni (cred că, în ritmul acesta, 500 de ml mă vor ține vreo 3-4 luni), împreună cu șamponul Yves Rocher, iar efectele s-au dublat.

Dacă înainte mai aveam fire de păr în mână la sfârșitul ritualului de spălare, acum abia dacă mai găsesc câte un fir sau două. Chiar și când îl pieptăn, ceea ce reprezenta un chin pentru mine, nu se mai rupe atât de ușor, doar câteva fire. Și-a recăpătat și flexibilitatea!



Nici că îmi puteam dori mai mult. Îmi iubesc părul, așa creț cum este, puțin rebel - ca și mine :).

Acest articol nu face reclamă nici unui brand sau produs anume, și nici nu reprezintă plasare de produse. Trebuie tratat ca atare: o expunere a unei cure/a unui tratament personal.

miercuri, 20 martie 2013

Sarcină cu năbădăi - Partea a II-a

Primele probleme mai grave

După luna de zile de stat la pat, din cauza ghipsului la mana și picior (având numai 3 luni de sarcină), uite că vine și vremea să mă întorc la serviciu. Pentru mine, asta a însemnat mult, deoarece o săptămână mai treacă meargă, dar o lună înnebunești.

Totuși, îți zici că e pentru copilul tău, pe care l-ai dorit din prima clipă, și treci peste toate temerile, plictiseala, durerile de cap și altele. Primele zile la serviciu au fost cum au mai fost: obositoare, dar pline și măcar aveam contact cu oamenii, ceea ce mi s-a părut extraordinar după o lună de "house arrest".

Numai că nu a durat prea mult. Doar o săptămână și jumătate. Pentru că începusem să am contracții. La 4 luni și jumătate. A reprezentat una dintre cele mai mari sperieturi din timpul sarcinii (asta până acuma :D). La control, doctorița a zis că ar trebui să treacă aceste contracții cu tratament hormonal. De la "a trebui" până la "a se întâmpla" efectiv a fost nevoie să trec prin mulți nervi, sperieturi, internare în spital și repaos total la pat.

Mai important decât toate cred că a fost internarea în spital (a se ințelege maternitate de stat). Desigur că eram cam reticentă, dar decât să se întâmple ceva cu copilul meu, am hotărât s-o fac și pe asta. Mi-am făcut frumos bagajul, mi-am luat la mine ce am crezut că voi avea nevoie (haine, produse de igienă, mancare uscată, fructe, apă ... chiar și o carte).

Ajung la maternitate (una din cele doua unități din oraș) și mi se zice că nu aceasta este unitatea de gardă pentru acea zi. Of, Doamne! Trebuie să mă mai plimb mult?! Alt taxi, alți bani ... și, în sfârșit ajung la unitatea care trebuie. Numai că nu am partea (foaia) care trebuie din trimitere (trebuia foaia albă și nu cea roz - oare doctorii le fac dinadins?!).

Doctorița de gardă îmi dă ea o trimitere și tratamentul necesar, fac actele de internare, mă internez și începe groaza. În primul rând, prea cald în maternitate: la internare ți se fac analize la sânge, iar mie, din cauza căldurii și a stresului, mi s-a făcut rău, mi s-a coagulat sângele și am fost înțepată de vreo câteva ori până să se reușească să mi se ia ceva sânge. Desigur, asta după ce mă făcusem și verde la față și "am dat la rațe" în stil mare.

Imediat după: tratament medicamentos, perfuzie de vreo 6 ore și multă agitație în salon. Doar nu v-ați gândit că voi sta singură sau măcar cu vreo 2 -3 alte colege de "suferință". Nuuuuuu! Eram 6 în 6 paturi, pentru ca pe la ora 23.15 să mai vină încă o pacientă: în total 7 femei însărcinate în 6 paturi - frumos, n-am ce zice!

Condițiile de cazare, ca să zic așa, sunt de cea mai proastă calitate - înțeleg că este vorba despre maternitate/spital de stat, dar, totuși, presupun că măcar cearșafurile puteau să fie spălate, toaletele la fel, un minim de igienă. Superioritatea femeilor de serviciu și a infirmierelor/asistentelor este de necrezut: ele știu mai multe decât doctorii!

Niciodată un "vă rog",  "mulțumesc!", "îmi permiteți?". Doar formule de adresare ca pentru animale: "dă-te", "ia și fă cum îți zic eu", "du-te acolo și așteaptă" (desigur în picioare, când eu nu aveam voie) etc. De la toate acestea, plus multe altele pe care nu mai are sens să le menționez (mă enervez pe măsură ce mi le amintesc), am ieșit de acolo cu unica dorință de a naște în cosmos (Numai că nu este posibil.).

Oare voi avea noroc de o naștere normală la o maternitate de stat? Cine știe?! Eu, cu siguranță, nu știu, deși pentru asta mă rog.

luni, 18 martie 2013

Ce ți-e și cu lumea asta!

Uneori îmi e rușine de țara/societatea în care trăim. În special, în  ultima vreme, parcă totul se duce de râpă: trăim într-o lume falsă, de plastic, chimică (nimic nu mai este natural, nimica nu mai este cum trebuie să fie: alimente, sisteme de sănatate, învățământ, taxe, oameni și sentimente).

De cele mai multe ori lipsește și bunul simț, cei 7 ani de acasă, compasiunea. Ne punem repede pe bârfit tot și toate, fără pic de respect .... măcar pentru cei care nu mai sunt.

Parcă deja e prea mult, din toate. Mă scârbește să mai deschid televizorul pe vreun post TV românesc. Numai incultură, uneori chiar pornografie, imagini șocante, și multă bârfă .... totul fără sens. Mai ales, când este vorba despre persoane publice (actori, cântăreți, muzicieni, cineaști ... ș.a.m.d.).

Cât au fost în viață, i-am mai criticat noi, dar ne-au bucurat zilele, ne-au înseninat sufletul, ne-au emoționat până la lacrimi, așa că le-am trecut cu vederea multe. Oare?! Cum se zicea?!: "Iartă și uită!"

Cred că noi, ca și popor, sau fiecare în dreptul lui, nu suntem în stare să uităm. Pentru că, după ce acești oameni au plecat de pe acest pământ, am început să îi împroșcăm cu noroi, să îi criticăm de parcă s-ar mai putea trezi din mormânt și să ne dea replica.

- că au fost bolnavi (cine nu e?! în ziua de azi, toți suferim de vreo boală - reală sau imaginară - dar toate grave)
- că a dus o viață de dezmăț (și ce? ai trăit tu în locul lui/ei? ai fi vrut?)
- că a avut o amantă/un amant (sunt alegerile lor, așa cum sunt sigură că și tu ai făcut alegeri pe care noi ți le putem critica/reproșa ..... dar ne vezi pe noi făcând asta? NU)
- că au făcut avere și, pe urmă, au rămas fără nimic (trebuia să faci și tu avere, să te distrezi sau mai știu eu ce să faci, și apoi să rămâi fără nimic - unii poate că nu regretă asta - cel puțin au trăit după cum au simțit)

Vi se pare logic să denigrăm pe cineva care nu mai are cum să se apere? Știți voi cu siguranță ce a trăit, ce a simțit și cum a murit acea persoană? Nu prea cred. De asta mi se pare atât de absurd tot ceea ce se întâmplă la noi în țară de ani buni, dar mai ales în ultimul an.

Chiar nu mai avem la ce să ne uităm la televizor și le facem jocul celor care se ocupă cu așa ceva? (întrebare retorică, desigur) Mi-e greu să cred asta. Puteți alege. De asta există grile de programe: pentru a putea alege dintr-un număr anume de posturi TV. Și puteți alege să nu participați și voi, prin vizionare, la această decădere.

Cum am aflat de aceste "știri senzaționale"? Pur și simplu pentru că toată lumea vorbește despre ele: la știri, la emisiuni, pe strada, pe Facebook. Fără să vreau, tot auzeam câte ceva. Și asta, pentru că la știri vreau să văd ce se mai zice la meteo, emisiunile mi le aleg cu cap (cel puțin, așa îmi place să cred), iar posturile TV românești nu prea le mai urmăresc, decăt dacă se anunță vreun film bun (chiar dacă l-am mai vizionat de vreo n-șpe mii de ori), vreun desen sau vreun documentar/emisiune care mai promovează și cultura, oamenii cu adevărat mari.

Ai de unde să alegi!

vineri, 15 martie 2013

And They Lived Happily Ever After! .... or did they?

Filmele animate Disney sunt superbe. Pentru copii și nu numai (poate dacă sunt considerată un copil mai mare), ele te fac să râzi, să plângi și, poate, te mai și învață ceva bun.

Pentru mine, au reprezentat întotdeauna momente de relaxare totală. La facultate fiind, cu nasul printre cărți de literatură și critică literară, filmele, muzica și desenele au fost un moment de respiro. Organizam chiar și maratoane de urmărit filme și desene (câte o noapte întreaga sau, mai rar, chiar și 24 de ore - momente de neuitat).

Și, totuși, acel "happy end" te face să gândești ... puțin, adevărat ... măcar o face. Ce s-ar întâmpla dacă toate acele personaje de filme animate ar trăi în prezent? Ar mai exista un sfârșit fericit?

Un video pe Youtube pur și simplu m-a făcut să râd cu pofta datorită umorului cu care a fost filmat, dar, mai ales, versurilor originale.

Prințesele luate în vizor sunt Ariel - Mica Sirenă, apoi urmează Prințesa Jasmin - Alladin, după care Belle - Frumoasa și Bestia, și, la final, Pocahontas din desenul animat cu același titlu.

Dar, ca să nu stric de tot "impactul", voi posta aici video-ul. ;) Love the expressions!


 

Mie mi-a plăcut abordarea la nebunie. Vizionare plăcută!

Ziua Internațională a Somnului

A dat Doamne-Doamne și a venit și această zi!

Pentru mine a venit cu un somn binemeritat: până pe la 11 dimineața, asta într-o zi de vineri, când mai toți oamenii normali sunt la serviciu (unii chiar de la primele ore ale dimineței și sunt sătui de muncă deja).

Dar, nu ei au insomnii și nici nu sunt însărcinați :))). Astfel am sărbătorit această zi măreață: prin somn, apoi printr-o durere de cap. Noroc că seara s-a anunțat ceva mai plăcută.

Și, totuși, este ora 22, iar mie îmi este deja somn. Ce zice asta despre mine?! Doar că sunt bună la sărbătorit astfel de zile: sunt prima care se execută.



Vă doresc vise plăcute și un somn liniștit!

Sarcină cu năbădăi - Partea I

Să începem cu începutul! Bănuiam deja că sunt însărcinată. Dar ... Există întotdeauna un "dar". Problema era că tocmai eram pe punctul de a termina un tratament destul de dur pentru ulcer gastric. Toată luna mă simțisem ca un zombie: abia mancam câte ceva (deoarece, pe lângă tratament, aveam și un regim aferent acestuia), cu energia eram la pământ și era foarte cald (luna august).

Astfel că am pornit spre "confirmare" cu un mare gol în stomac. "Doamne, să fie totul bine!" Știam și eu că pe timpul sarcinii nu trebuie să urmezi tratamente fără recomandarea medicului curant (dar, de unde să știu eu că voi rămâne însărcinată chiar în acel moment?!).

Toată ziua am fost un pachet de nervi: acasă, la serviciu și înapoi acasă. Până să ajung la cabinet, aveam deja în minte toate scenariile negative posibile. Până am văzut la ecografie un punct negru. Exact! Un punct negru. La 3 săptămâni nici nu avea cum să fie mai mare. Apoi doctorița m-a liniștit (cred că singurul lucru bun pe care l-a făcut cât am mers la ea) zicând că astfel de tratamente se dau și însărcinatelor.

Am ieșit de acolo un zâmbet. Cel puțin, așa mi s-a zis. Eram însărcinată și eram amandoi bine.

Am început să iau vitaminele prenatale, să am ceva mai mare grijă la ceea ce beau, mănânc sau care cosmetice folosesc. Deoarece mai toate sunt pline de chimicale, încet-încet am renunțat la multe. (Și mi se pare incredibil că am putut să fac asta, deoarece înainte nu am reușit. Totuși, un copil este o motivație puternică, dacă nu cea mai puternică.)

Problema mea a fost ca slăbeam mult și într-un ritm rapid. Primele 4 luni numai în asta au constat: mâncat, greață. vărsat, slăbit. Ceea ce eu nu știam, si doctorița a uitat sa menționeze (sper că a uitat și nu a fost vorba despre altceva), este că eu am avut o sarcină toxică la început. Astfel că, am ajuns să pierd până la 10 kg din greutatea inițială. ceea ce este mult într-o astfel de situație.

Plus un mic accident pe niște scări care m-a lăsat imobilizată la pat o lună întreagă (încheietura mâinii drepte și glezna dreaptă erau în ghips, astfel că mobilitatea îmi era redusă considerabil). Luna a 3-a de sarcina a fost un chin din această cauză, la care s-au adăugat simptomele obișnuite ale sarcinii toxice.

Nu am stat deloc în spital (poate că ar fi trebuit, dar, până la urmă, am trecut și peste asta - foarte adevarat, cu ajutorul partenerului de viață, care a fost foarte înțelegător și săritor). Și uite așa treceau zilele si săptămânile mele, până am ajuns să-mi simt copilul mișcând: o mică fluturare în zona abdomenului, o mișcare care mi-a adus zâmbetul pe buze de fiecare dată.


O minune!

joi, 14 martie 2013

O mămică în devenire

Vestea că ești însărcinată este ... boom! Mai ales dacă îți dorești cu adevărat un copil și știi că este și dorința partenerului.

Și, totuși, nu ai cum să nu te întrebi: oare sunt pregătită? suntem pregătiți? cum să aducem un copil în lumea aceasta? (plus multe alte întrebări de același gen: oare va fi bine?)

Ca și părinții noștri, ca și mulți alții înaintea noastră, putem doar să sperăm că ne vom descurca, că vom ști ce să facem pentru a crește un copil sănătos, inteligent și care să se integreze în societate fără a fi atât de influențat de răul care exista oriunde.

Nu există o școală pentru părinți, pentru că dacă ar exista, aș rămâne înscrisă permanent :). Școala care ne va învăța este viața, și vom învăța împreună cu mica minune pe care o aducem pe această lume. Astfel, avem dreptul să ne mai întrebăm din când în când dacă suntem pregatiți, dacă ce facem e bine, avem voie să și mai greșim-doar așa vom învăța (plus că nu sunt 2 mame la fel, cum nici nu sunt 2 copii la fel). Atâta timp cât ne dăm silința, putem să ne bucurăm de această experiență magică.



P.S. Eu mai am cam 2 luni și jumătate de sarcină și abia aștept să nasc. Vă voi povesti mai târziu despre "Sarcina cu năbădăi"- întrebări, analize, greutăți și așteptări. Vă pup!

Bun venit! Welcome!

Să vă povestesc puțin despre el: nu este vorba despre un blog de nișă (de specialitate), ci doar o formă de a petrece timpul liber într-un mod cât mai plăcut! Scriind despre ceea ce îmi place, că este vorba despre viață, cărți, familie, modă sau beauty.

Sper să vă placă și vă aștept cu comentarii! Mulțumesc!